Încurajarea alimentaţiei sănătoase și a unui stil de viaţă echilibrat

Ministerul Educaţiei Naţionale desfăşoară anual programul „Şcoala Altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun“, activităţi care în 2016 se derulează în perioada 18-22 aprilie. Spitalul „Providenţa“ s-a alăturat acestui program şi, pe lângă activităţile dedicate elevilor, unitatea medicală a extins conceptul de „Săptămâna Altfel“ în rândul cadrelor medicale. Astfel, echipa medicală a renunţat pentru câteva ore la halate şi a acceptat provocarea lansată de Alina Stoica: două ateliere interactive de gătit.

20 Aprilie 2016

Prima acţiune a avut loc vineri, 15 aprilie, când angajaţii au pregătit alături de invitată reţete de post sănătoase, delicioase şi uşor de făcut.  Ingredientele de bază au fost cerealele integrale (hrişca, ovăzul), năutul şi lintea, alimente care se află la baza piramidei alimentare şi care ar trebui consumate frecvent, deoarece reprezintă o sursă importantă de substanţe nutritive.

Fructele şi legumele nu au lipsit din meniul zilei, participanţii bucurându-se de diversitatea combinaţiilor multicolore de salate. De asemenea, Alina Stoica a reamintit că zilnic avem nevoie de 4 porţii de legume şi fructe proaspete (o porţie este echivalentul unei mingi de tenis).

În cadrul atelierului s-au pregătit câteva variante de desert, soluţii sănătoase pentru a satisface pofta de dulciuri. Cei prezenţi au pregătit bomboane sănătoase (din curmale, fulgi de ovăz, miere, fructe deshidratate, seminţe şi pudră de roşcove), dar şi alte două reţete din hrişcă şi ovăz cu stafide, miere, fructe deshidratate şi seminţe.

Partea în care bunătăţile gătite împreună au fost degustate a fost cea mai distractivă: s-au savurat mâncărurile, s-au notat preferinţele şi participanţii au descoperit mâncarea cu gust, gătită simplu şi rapid cu ajutorul unor ingrediente care ne hrănesc nu doar trupul, ci şi creierul: „De multe ori consumăm alimente care ne hrănesc de la trunchi în jos. Uităm că pentru a ne asigura energia zilnică trebuie să consumăm alimente care să ne hrănească şi creierul:  cereale integrale, fructe şi legumele proaspete, oleaginoasele“, a precizat Alina Stoica.

Sâmbătă dimineaţă a avut loc o altă activitate inedită: angajaţii, care în mod curent sunt specialiştii ce oferă servicii medicale, au schimbat acest rol cu cel de ajutor de bucătar. Medicii, asistentele şi alţi colegi s-au mobilizat şi au pregătit masa pentru cei 60 de pacienţi internaţi. Sub supravegherea personalului de la bucătărie şi beneficiind de îndrumarea Alinei Stoica, echipa a gătit un meniu de post, sănătos şi hrănitor.

Sunt profund impresionat de ospitalitatea şi profesionalismul culinar al echipei «Providenţa». Prânzul de sâmbătă a fost cu totul aparte, mai ales datorită atmosferei şi bunei dispoziţii, ingredinte care au contribuit la deliciul meniului“, a subliniat unul dintre pacienţii internaţi la secţia de Medicină Internă.

Spitalul „Providenţa“ a iniţiat la începutul anului 2016 un proiect împreună cu nutriţionistul Alina Stoica cu scopul de a contura o educaţie privind alimentaţia sănătoasă (fizică, emoţională şi intelectuală) care să se transpună într-un stil de viaţă echilibrat. În cadrul acest proiect sunt organizate acţiuni precum: ateliere de nutriţie, ateliere de gătit, consultaţii pentru stabilirea unor programe de nutriţie personalizată, anchetă alimentară, campanii de informare şi conştientizare a importanţei nutriţiei în procesul de terapie şi vindecare a pacientului şi altele.

Următoarea acţiune din „Săptămâna Altfel“  va avea loc astăzi, 20 aprilie, când un grup de elevi de la Liceul „Emil Racoviţă“ va vizita Spitalul „Providenţa“, pentru a înţelege mai bine cum funcţionează aparatura medicală şi cum ajunge medicul să stabilească un diagnostic.

Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.